Particip la SuperBlog şi etapa patra a cestui concurs scoate în evidenţă că trebuie să scriu despre prima carte citită. Însă din păcate nu mai îmi aduc aminte această carte dar vă voi povesti cum am început eu să citesc cărţi.
De mic copil, părinţii mei, mă trimiteau în fiecare vacanţă la bunici. Pe atunci timpurile erau diferite, nu existau iPad-uri, ifoane(am scris greşit intenţionat) şi nici aşa multe ocazii de a te uita la televizor. În acele vremuri copii nu stăteau în casă şi jucau CounterStrike ci ieşeau afară şi se întălneau pe imaş. O perioadă în care jocurile nu constau în omorârea unor monştri ci în frumuseţea jocurilor copilăriei.
În acele vremuri frumoase, cu toate că eu personal nu sunt un fan al cititului, am descoperit frumuseţile cititului.
Ce făceam în aceea perioada? Deoarece timpul îmi permitea, bunicii mei nu mă puneau la treabă, de multe ori mergeam pe lac şi prindeam peşte. Pe malul lacului de multe ori mă plictiseam aşa că mă obişnuisem să iau cu mine o carte. Uneori în schimb stăteam pe prispă şi citeam cărţi. În faţa case era un măr care mă proteja la fix de razele dogoritoare a soarelui. Şi acuma îmi aduc aminte de cărţile lui Ion Creangă citite pe prispa bunicilor mei. Cred că aveam în jur de 9-10 ani când m-am apucat să citesc cărţile din biblioteca bunicii.
La început am dorit să citesc ceva SF-uri dar nu am înţeles nimic aşa că am găsit o carte potrivită: „Ion Creangă – Amintiri din copilărie”. Povestea personajului principal m-a cucerit din prima şi am dorit şi eu să am o viaţă plină de aventuri.
Şi acuma îmi aduc aminte de „Pupăza din tei”, o istorisire care mi-a plăcut în mod deosebit. Fiind copil, Ion, personajul principal prindea viaţă în mintea mea şi mă amuza foarte tare cu isprăvile lui.
„— Pu-pu-pup! pu-pu-pup! pu-pu-pup! Eu, atunci, să nu-mi caut de drum tot înainte? mă abat pe la tei, cu gând să prind pupăza, căci aveam grozavă ciudă pe dânsa: nu numaidecât pentru pupat, cum zicea mama, ci pentru că mă scula în toate zilele cu noaptea-n cap din pricina ei. Şi cum ajung în dreptul teiului, pun demâncarea jos în cărare pe muchea dealului, mă sui încetişor în tei care te adormea de mirosul… florii, bag mâna în scorbură, unde ştiam, şi norocul meu!”. Asemenea citate şi povestioare prin imaginaţia oricărui copil.
Odată, inspirat de şotiile personajului principal din cărţile lui Ion Creangă, am decis să facem o farsă trecătorilor unui drum îngust din sat. Am luat funia pe care bunica punea rufe şi cu câţiva amici am legat-o strâns de doi copaci. Primul trecător a luat o trântă şi ne-a înjurat aşa de tare că toţi am fugit. Funia bineînţeles a dispărut şi peste câteva zile bunica o cauta în disperare. Bineînţeles, noi nu ştiam nimic de ea!
Aceste mici lucruri din viaţă mi-au făcut copilăria frumoasă şi împlinită. Mi-aş dori ca şi nepoţii mei să trăiască bucuria citirii unei carţi bune pe prispa unei case. O perioadă în care imaginaţia şi frumuseţea vieţii nu era dată de jocuri online şi de internet ci de bucuria de a descoperi ceva nou într-o carte bună.
Vrei un halat copii? Poti cumpara un halat de copii imediat la preturi bune!