Samsung Galaxy S8 și S8 Plus cu a lor „sticla infinita” sunt două telefoane extrem de fragile, dar vestea bună este că reparațiile sunt relativ ușoare și nu prea costisitoare, potrivit unui articol recent al celor de la Motherboard. Publicația a vorbit cu o serie de magazine independente de reparații care au confirmat faptul că designul celor de la Samsung face posibilă înlocuirea ecranului lui Galaxy S8 relativ ușor și la prețuri accesibile.
Galaxy S8 este acoperit cu sticlă de la Gorilla Glass 5, pe ambele fețe, cu cea mai recentă soluție de sticlă căptușită, care asigură o protecție maximă împotriva picăturilor și zgârieturilor, doar ca la urma urmei, sticla ramane sticlă, iar aceasta se poate sparge foarte usor daca este lovita.
Compania de asigurari a spatiilor electronice, SquareTrade, a efectuat un test de rezistenta pe un Galaxy S8, constând in aruncarea si lovirea telefonului, iar acel test a aratat ca S8 este cel mai usor de distrus telefon. Galaxy „S8 este primul telefon pe care l-am testat, care este spart pe toate părțile de la prima aruncare”, a declarat SquareTrade într-un videoclip care însoțește si testul.
Doar ca atunci cand vine vorba de costurile de înlocuire a ecranului… aici aveti cifrele: prețurile pentru ecranele de înlocuire ale lui Galaxy S8 încep de la 200 de dolari, cu aproximativ 50-100 de dolari mai ieftine decât prețurile de lansare a ecranelor de înlocuire pentru modelul Samsung de anul trecut, S7. În comparație, prețul pentru înlocuirea ecranului lui Apple iPhone 7 era de 300 de dolari la momentul lansarii.
„Este un pret bun pentru un panou OLED de pe un asemenea flagship, în special pentru noile ecrane futuriste de pe piata, cum ar fi Infinity Display”, a spus Kev Notton, fondatorul companiei RepairMapr din San Diego.
Morala dupa toate cele spuse mai sus: fii atent cu noul tău Galaxy S8, deoarece este un telefon din sticla.