Acum câteva zile citeam câteva citate interesante şi am dat peste unul scris de William Arthur Ward şi care spunea „Un prieten adevărat iţi ştie slăbiciunile, dar iţi arată caliţăţile, iţi simte temerile, dar îţi întăreşte credinţa, îţi cunoaşte îngrijorările, dar îţi eliberează spiritul, îţi recunoaste defectele, dar îţi subliniază posibilitătile”. Citatul acesta m-a făcut să mă gândesc la prietenii mei şi la modul lor de comportare faţă de mine şi de asemenea la modul în care eu sunt un prieten…
În timp ce meditam la acest aspect mi-a venit în minte un prieten drag care are o personalitate total diferită de a altor prieteni. De ce?
În primul rând pot spune că are o personalitate foarte frumoasă şi ştie tot timpul cum să îmbine plăcutul cu utilul. Atunci când eşti cu el niciodată nu te plictiseşti dar de asemenea nici nu transformă totul într-o glumă. Este un tip cu o personalitate sofisticată, care te face să te simţi bine fiind tu.
De asemenea, cu toate că este un tip care ştie să ţină la look-ul său, ştie să îmbine tot ce are în viaţa lui încât să nu te facă să te simţi într-un mod care ţi-ar leza deminitatea
Dar nu în ultimul rând, calitatea pe care o apreciez cel mai mult la el, este faptul că niciodata nu spune nu unul prieten. Ori de cate ori am avut nevoie de ajutorul său a venit. Când eşti cu el pot spune că te face să te simţi fix cum a spus Benjamin Disraeli: „Cel mai mare lucru pe care-l poti face pentru un prieten nu este să-i dai din bogăţiile tale, ci să i le scoţi la iveala pe cele care sunt ascunse în el insuşi.”.
Ţinând cont de toate aceste aspecte cred că lui i s-ar potrivi perfrect o Toyota Avensis. De ce? Această maşină îmbină designul sofisticat, calitatea premium, tehnologia avansată dar şi o experienţă plănă de satisfacţii.
Personalitatea prietenului meu cu această maşină s-ar potrivi de minune. Un prieten adevărat cu o maşină adevărată.
Acest articol a fost scris pentru concursul SuperBlog 2012.